A venit acea perioadă splendidă a anului, când îngerii coboară pe Pământ şi defilează pe catwalk-ul Victoria’s Secret. Show-ul ediţiei 2012 a fost marcat de prezenţa supermodelelor Adiana Lima, Miranda Kerr şi Alessandra Ambrosio, dar şi de sutienul „fantezie florală”, în valoare de 2.5 milioane de dolari.

Alături de cei trei îngeri de mai sus, pe pasarelă li s-au alăturat Lily Aldridge, Lindsay Elllingson, Erin Heatherton, Rosie Huntingdon, Chanel Iman, Doutzen Kroes, Behati Prinsloo şi Candice Swanepoel.

rochii missgrey

Ediţia 2012 a intrat direct în topul celor mai spectaculoase prezentări de până acum, asta şi pentru că a avut loc în Manhattan-ul proaspăt vizitat de uraganul Sandy. Pe pasarelă au defilat un număr spectaculos, 65, de costume, ţinute şi accesorii, dar şi două novice care au uimit prin spiritul „british”: Cara Delevingne şi Jordan Dunn.

Pene şi pietre Swarovski, baloane şi magicieni, stele şi aripi, funde şi flori, toate au fost elemente care au populat seara de miercuri, 7 noiembrie. Un model care a atras cel mai mult atenţia a fost superba Adiana Lima, care a uimit pe catwalk cu o siluetă impecabilă, de proaspăt mămică – ea a născut acum două luni.

Show-ul Victoria’s Secret a fost împărţit în patru categorii: “Circus”, “Dangerous Liaisons”, “Pink is Me” şi “Calendar Girl”, pentru ca apoi Alessandra Ambrosio să păşească cu graţie şi cu sutienul “Fantasy”.

Spectacolul, pentru că este mult mai mult decât o prezentare de modă, a fost stilizat de londoneza Sophia Neophitou-Apostolou, care este şi directorul de creaţie al colecţiei, alături de Thomas Todd.

Designer-ul colecţiei, Thomas Todd, a dezvăluit înaintea show-ului că vor fi nici mai mult, nici mai puţin de 28 de aripi şi că: “În acest an, spectacolul o să fie deschis cu o temă spectaculoasă, care va da tonul întregii prezentări. Vor exista romanţe nostalgice, elemente din istoria modei şi referiri la cultura pop.”

Show-ul deja consacrat, are loc în fiecare an încă din 1995, va fi televizat în data de 4 decembrie.

“Ingerilor” li s-au alăturat pe pasarelă cântăreţii Rihanna, Justin Bieber şi Bruno Mars.


Categories: evenimente, lansari, moda, modele, noutati, tendinte

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

«
»


One Comment, Comment or Ping

Reply to “Show-ul Victoria’s Secret 2012- modele extravagante de milioane de dolari”

You must be logged in to post a comment.