Aimee Mullins este, poate, cel mai neobișnuit model de pe întreg pământul și singurul model (și de top) care nu are picioare. Aimee nu a mers niciodată pe picioarele ei pentru că s-a născut cu o malformație osoasă, iar în ziua în care a împlinit un an i-au fost amputate ambele membre inferioare. În ciuda faptului că toată lumea credea că Aimee își va petrece întreaga viață într-un scaun cu rotile, la doi ani ea deja mergea cu ajutorul primelor ei proteze.

A devenit model destul de târziu, la 23 de ani, în 1999, când a prezentat pentru Alexander McQueen, ocazie cu care a purtat o pereche de proteze fabricate din cenușă solidă și care aveau integrate o pereche de pantofi. De atunci a prezentat pentru mulți dintre designerii mari ai lumii. Protezele o ajută nu doar să meargă, dar și să își schimbe înălțimea între 1,76m și 1,85m.

rochii missgrey

A fost inclusă de revista People în lista celor 50 mai frumoși oameni de pe planetă, iar asta nu este singura distincție primită de la revistele în care a apărut. Rolling Stone a declarat-o “cea mais sexy muză”, Esquire a inclus-o în lista “femeilor pe care le iubim”, Jane o consideră una dintre “cele mai curajoase 10 femei din lume”, iar Sports Illustrated a numit-o “cea mai cool fată din lumea sportului”.

Aimee are și o carieră de actriță, primul ei rol fiind în 2003 în “Cremaster 3”, un film mult aclamat de critici și public. A apărut și în “World Trade Centre” unde a interpretat o reporteră.


Categories: moda, modele, noutati, vocea modelelor

Tags: , , , , , , , , ,

«
»


No Comments, Comment or Ping

Reply to “Povestea lui Aimee Mullins, singurul model fără picioare din lume!”

You must be logged in to post a comment.